Parole care par puternice, dar nu sunt

Illustration of a person with weak arms trying to hold a big key in the air.

Aproape toate serviciile online cer ca utilizatorii să creeze parole complicate cu utilizarea literelor majuscule, numerelor și a caracterelor speciale. Crearea unei parole care satisface cerințele Gmail sau Facebook le oferă utilizatorilor senzația că conturile lor sunt protejate. Deseori această senzație este greșită. Crearea unei parole care întrunește un minim de cerințe de complexitate nu este la fel ca și crearea unei parole cu adevărat puternice și sigure.

Problema e că majoritatea utilizatorilor folosesc aceleași modele atunci când își consolidează parolele pentru a corespunde cerințelor serviciului online. Hackerii cunosc aceste modele foarte bine și folosesc aceste cunoștințe pentru a sparge parolele. Așadar, multe parole care par puternice, de fapt sunt foarte ușor de spart.

Mai jos e o listă cu cele mai răspândite greșeli legate de încercările de a consolida o parolă. Nu comiteți asemenea greșeli.

  • Adăugarea unui număr la sfârșit

    Mulți utilizatori cred greșit că adăugarea unui număr la sfârșitul parolei o face mai puternică. Deseori, aceasta e un număr format dintr-o singură cifră, de obicei 1. Hackerii știu și țin cont de asta atunci când încearcă să spargă o parolă.

    Pentru a crea o parolă cu adevărat puternică, adăugați mai multe numere aleatorii într-o ordine aleatorie.

  • Utilizarea majusculei la începutul parolei

    De asemenea, utilizatorii tind să creeze parole cu o singură literă mare, aceasta fiind de obicei prima literă din parolă. Nici acest lucru nu este o noutate pentru hackeri.

    Pentru a crea o parolă puternică, utilizați combinații aleatorii din majuscule și litere mici.

  • Adăugarea unui caracter special la sfârșit

    Încă o greșeală frecventă este adăugarea unui caracter special la sfârșitul parolei. De cele mai dese ori acesta e !. Adăugarea unui asemenea caracter special nu vă consolidează parola și nu o face mai greu de spart.

    Pentru a crea o parolă cu adevărat puternică, adăugați mai multe caractere speciale aleatorii și într-o ordine aleatorie.

  • Utilizarea cuvintelor populare sau a combinațiilor de caractere

    Veți fi surprins să aflați câți utilizatori din întreaga lume folosesc aceleași cuvinte (de exemplu, password, welcome, football, superman etc.) sau combinații de simboluri (e.g. qwerty, asdfgh, qazwsx etc.) în parolele setate. Hackerii utilizează toate aceste cuvinte pentru a sparge parolele prin metoda atacului prin forță brută. Aceste atacuri sunt efectuate cu ajutorul unor programe speciale, care încearcă diferite combinații de cuvinte populare și caractere, până ghicesc varianta corectă. Alte cuvinte utilizate frecvent în milioane de parole sunt prenumele, numele de orașe, țări și echipe sportive.

    Pentru a crea o parolă care e cu adevărat greu de spart, utilizați combinații aleatorii din majuscule și litere mici, numere și caractere speciale, dar nu cuvinte populare sau combinații de caractere de pe tastatură și smartphone.